La Euro…

          Bosnia, Belarus, Albania, Luxemburg. Ah, cum am putut uita… și Franța. Gata, cum s-a tras, cum s-au apucat lătrăii să facă previziuni. Că e accesibilă grupă, că Franța e favorită, dar că și așa îi facem praf, că suntem puternici deși ei ne văd slabi. Ba chiar, Mutu va exploda în campania de calificare, lasând fără grai lumea fotbalului mare.

            Și ne mai mirăm de ce după aceea vor da toți din colț în colț, căutând scuze, dând vina pe arbitri, pe tern, pe ploaie sau pe jandarmii de la turnicheți, care i-au dat palpitații unui suporter. Un suporter care era gata să facă un preinfarct, ceea ce i-a impresionat pe băieți până la lacrimi. Și cum dracu’ să mai dai cu mingea în ațe când ai în ochi lacrimi cât pumnul? Acel pumn pe care conducătorii FRF și LPF l-au pus în gura fotbalului românesc și trimițându-l la culcare și-au bătut joc de o țară întreagă.

            Cum spuneam, lătrăii s-au apucat să ragă (dacă îmi este permisă alăturarea de cuvinte), transformându-se care mai de care în oracole, omizi și alte prezicătoare și proorocitori de vești bune, de succesuri și de dame de treflă, la pat, la drum de seară. Bineînțeles, după ce vor fi ratat calificarea, vor da vina, printre altele, chiar și pe suporterul român. Ba că înjură, ba că fluieră, ba că respiră, ba că nu a susținut echipa. Dar nu își pun problema că de ceva vreme și românul s-a săturat să susțină o echipă de club cu nume de țară. O țară, cum am mai spus, bananieră, în care, dacă inteligența mai există, preferă să tacă. O echipă de club care ar trebui să se bată la retrogradare în vreun campionat de mâna a șaptea, nu să tragă cu dinții să ne facă de râs prin Europa.

            Concluzia? Normal, grupa e accesibilă, chiar ușoară… pentru că în afară de Franța, care, apropo, schimbă generații sau e într-o perioadă de tranziție, “specialiștii” au impresia că echipa lor de pioni (a românilor nu mai e de mult) va juca împotriva unor jaloane. Așă că… e clar. Hai, băieți, la Euro! Pa și pu… La revedere!

Conu’ Gheorghe Pogea faţă cu reacţiunea

Cu deosebită bucurie, am onoarea să vă anunţ că în acest weekend Gheorghe Pogea va simţi o sulă înţepându-l în coaste. Nu numai că sper ca mâncarea să îi intre cu noduri, dar până când se va rezolva totul cu câteva telefoane, sunt plin de încredere că va merge puţin crăcănat.

Agenţia Naţională de Integritate îl acuză pe acest personaj, cu nume de tristă amintire, dar de un real ridicol, de ocuparea unei funcţii publice deşi se afla în incompatibilitate. Bineînţeles, conu’ Pogea a mărturisit că nu este deloc vinovat şi că a respectat întotdeauna prevederile legale în materie. Şi nici nu mă mir că le-a respectat, întrucât legislaţia românească este ridicolă şi încărcată de imbecilitate acută – de parcă ar fi fost creată după chipul şi asemănarea… părintelui forfetarului, cel care se respectă de unul singur pentru măsurile înţelepte emanate dintr-unul din capetele dânsului.

Deşi ştirea ar pute aprinde în ochii multora scânteile unei speranţe de răzbunare, vă spun că, din punctul meu de vedere, fostul ministru va fi scos basma curată. Fie că are dreptate, fie că are prieteni. Şi, normal, pentru că ANI verifică doar anumite aspecte în baza cărora poate declara incompatibilităţile. Dar dintre aceste aspecte nu fac parte prieteşugurile, numirile pe criterii politice, numirea în funcţii de conducere a unor persoane care, prin comparaţie, ar face un retardat să se simtă înţelept şi filosof. Dragilor, incompatibilitatea nu este acelaşi lucru cu incapacitatea (sau era incompetenţa?); liniştiţi-vă, Pogea nu va fi tras la răspundere pentru incapacităţile sale evidente, niciunde nu li se interzice maimuţoilor cu chip de om să devină miniştri. De finanţe, eventual.

Credibil, dar din păcate…

A apărut o “ştire” interesantă, pe cât de hilară, pe atât de neadevărată. Deşi credibilă. Cică România ar fi trimis ajutoare în Tahiti, în loc să le trimită în Haiti. Iniţial am sperat să fie adevărat, pentru că de o asemenea imbecilitate sinistră nu am fi în stare decât noi, românii, cu conducătorii noştri – aceştia care au capete doar ca să nu îi plouă în gât.

Dovada că ştirea este neadevărată transpare însă, imediat, din conţinutul său – se afirmă că România ar fi trimis, pe lângă un batalion de vânători de munte, 2000 de tone de provizii, apă, pături, medicamente şi alimente. Or, de unde, fraţilor, atâta dărnicie pe Statul Român? (Lăsând la o parte detaliile – vânători de munte la mare? pături? provizii?)

Chiar şi aşa, ştirea a prins şi în scurt timp a început să fie considerată adevărată. O dovadă suficientă care să arate încrederea populaţiei în conducătorii săi. Acei conducători care, la ce obraji groşi au, sper să nu mai supravieţuiască şi Crăciunului viitor. Hm… sunt prea subtil? Fie… spuneam de conducătorii noştri că sunt nişte porci. Nu numai atât, dar nu sunt în stare nici să fure inteligent, nici să ne dea impresia că vom trăi cândva mai bine. Şi, din păcate, nu mai sunt în stare nici să ne facă să râdem. Hai, Conducerea, pe când o greşeală monumentală cu care să rămâneţi în istorie? Că avem o viaţă cam complicată…

Omagiu adus unei somități a patriei

Ştiu, e expirată. Nu mă refeream la fază, ci la prezentatoarea ştirilor. Da, asta cu piciorul rupt. Adevărat, e expirată şi ştirea, are câteva zile. Dar, oricât m-am abţinut să nu o folosesc, nu am rezistat tentaţiei.

Până acum îi priveam cu reticenţă pe cei împătimiţi de sporturile de iarnă – ski-ul să spunem că îl înţeleg. Dar despre snowboarding nu aveam o părere prea bună până acum. Uite, totuşi, că şi snowboard-erii au utilitatea lor. Şi în felul ăsta, pare totul mai ieftin. Decât cum spuneam acum o vreme, să îndreptăm două-trei avioane spre postul tv cu adresa în Pache, mai bine îi încolonăm şi îi ducem la ski. Împreună cu o trupă de snowboard-eri, de data aceasta calificaţi. De ce să se rupă picioare, dacă unii dintre protevişti au gâturi?!

Concluzia e: drumul de la grajdul din Pache spre clinicile din Viena (că deh, somităţile patriei…) e scurt, şi trece pe la pârtia de ski. Protevişti, încolonarea! Şi pentru că tot ne dăm francofoni, o dedicaţie pentru Andreea, căreia îi urăm revenire grabnică… la ski, bineînţeles.

Raluca + învăţământul românesc = *&#@!^&#@

Atinsesem, la un anumit moment, un punct nevralgic, care avea legătură cu învăţământul românesc. Am zis învăţământul românesc? Care învăţământ? Ah, staţi, ştiu… ăla prost. Ăla extraordinar, mirific, mirobolant, chiar, dar care lipseşte cu desăvârşire.

Noutatea este următoarea. Până la 1 martie Legea învăţământului va intra în (de)zbatere publică. Şi ar fi bine să se facă şi asta. Deşi, cu ea sau fără ea, tot dracul ăla.  Negru.  Ceea ce este remarcabil în privinţa ei este promisiunea ministrului educaţiei, anume că elevii vor avea o programă şcolară “mai aerisită”. Nu vreau să fac niciun fel de comparaţii, nici să îmi amintesc de tomurile după care învăţam cândva. Schimbarea programei şcolare ar fi binevenită, pentru că de acolo provin o serie de mari probleme şi lacune. Aerisirea ei… tare mă tem că îl vom trimite pe Vlad Ţepeş la culcare, dar o vom păstra pe Andreea Esca în paginile manualelor de istorie. Ca să nu mai vorbesc de literatură şi de alte discipline de profil uman, care ar fi mai bine să nu mai fie predate deloc decât să fie predate în halul acesta.

Că se doreşte “aerisirea” programei, să spunem că ar fi, pe undeva, de înţeles. Dar ce nu înţeleg eu este unde vom ajunge. Mai aerisim programa de încă două trei ori şi…

Nu ştiu, fătuca din videoclipul următor i-o fi făcut ceva treburi ministrului, sau este o relaţie strict bazată pe nepotism? Sau, şi mai plauzibil, pe imbecilitate cronică izvorâtă din ambele părţi? Dom’ ministru, ia-o, şi spală-te cu ea pe cap. Pe ăla sec.

Fane Babanu și alte tâmpenii neaoșe

După canonizarea lui Ștefan cel Mare, ajuns acum și Sfânt prin bunăvoința Bisericii Ortodoxe Române, în semn de recunoștință pentru liota interminabilă de bastarzi sădiți de-a lungul și de-a latul Moldovei, ne face o deosebită silă să anunțăm propunerea Poetului Nepereche pentru canonizare de către o adunătură numită Liga Scriitorilor din România. Cu toată deferența pe care o datorăm celor două personalități moldave, sperăm să nu ne acoperim în asemenea măsură de ridicol.

Să rămânem în aceeași zonă, fie ea geografică sau patologică, și să remarcăm că mai sunt oameni care au simțul ridicolului în Românica. Bunăoară, vajnicul traseist politic Gheorghe Flutur a ucis fluturii angajaților Consiliului Județean Suceava, care nu aveau în gând decât realizarea unei statui pentru Nuți. Din gheață, ce-i drept.

Vă pupă tata și vă lasă în compania unei adrese pe care sper să o apreciați la adevărata valoare.

http://www.emigrare.info/

Dansuri tradiţionale româneşti

Citeam, acum câteva zile, despre activităţile preferate de locuitorii ţărilor civilizate pe timpul crizei – care fie vorba între noi, în România este doar praf în ochi. Am avut posibilitatea să observ că, şi în condiţii economice grele, unele ramuri intră într-un declin mai puţin resimţit, în timp ce altele, fie îşi păstrează nivelul, fie cresc.

Spe exemplu, în Marea Britanie, pe timp de criză, locuitorii au renunţat să mai iasă la fel de des prin cârciumi. Ceea ce nu e neapărat rău… decât pentru cârciumari şi pentru producătorii de alcool. În schimb, dacă tot stăteau în casă, britanicii fie puneau mâna pe o carte (da! Nu vă uimiţi…), fie trăgeau nişte jocuri pe calculator, stăteau la tv sau făceau sex. Concluzia e următoarea… vânzările la cărţi şi la prezervative, pe timp de criză, au crescut.

În România… nu au crescut vânzările pe timp de criză la nimic, actele de natură sexuală între clasa politică şi popor desfăşurându-se, în continuare, neprotejat. Şi totuşi, chiar în asemenea condiţii, ambelor părţi le place această activitate.

Să exemplificăm: alegoric, să presupunem că poporul roman este o domnişoară. Cu un aspect fizic de invidiat, e drept. O domnişoară care, neavând bani de cluburi şi de alcool prin cârciumi, începe să se manifeste în intimitatea camerei sale… adică, a graniţelor ţării. Pentru că aşa e normal, să mai şi dansăm… din păcate, melodia pe care dansează poporul acesta este aceeaşi de 20 de ani. “O să trăim vreodată mai bine?”, “O să avem salarii decente?”, “Vor înţelege politicienii că noi i-am pus acolo ca să ne reprezinte interesele, nu ca să se îmbogăţească?”.

Răspunsul la asemenea întrebări îl găsim în muzica pe care dansează poporul român, aceea care ne îndeamnă să… nu, nu să sperăm. Să sărim. Eventual în cap. Poporule, dans, pe melodia interpretată în fiecare zi de premierul de azi…!

Notă: pentru a nu fi învinuiţi de cine ştie ce intenţii ascunse… pular (portugheză) = a sări.

Concurs: Cei mai ridicoli dintre pământeni – faza 2.

Dacă respectăm principiul “şi ei sunt ai noştri”, nu mai există nicio urmă de îndoială. Seminţia românească de asta există, ca să fie ridicolă. După ce v-am prezentat imnul Ieurovision “clocit” de înţelepte minţi de peste Prut, după ce ne-am uitat prin grădina noastră, să vedem de unde vin alte răgete care se dorea a fi ascultate la Eurovision, a venit timpul unui nou moment artistic. Trecem la proba a doua a concursului “Cei mai ridicoli dintre pământeni” şi vă prezentăm dansul Ieurovision. Că imnul e sub limitele legale de idioţenie, e clar, nu mai poate fi contestat. Dar dansul, ah, dansul!

Sper doar ca pe viitor să nu fim nevoiţi să vă prezentăm şi dansul ploii efectuat de mezelurile ucigaşe, deşi voi păstra o rezervă, pentru a nu fi învinuit de discriminări rasiale. Concluzia… nu ştiu dacă se impune ca Eurovisionul să fie închis cu desăvârşire, aşa cum îşi dorea colegul Commodorex. Dar, probabil, ar trebui să ridice standardele şi să interzică participarea oricui are vreo legătură cu românismul. Aşa, să ne mai ajute puţin, deşi nu avem motive, poate ne mai recăpătăm din demnitatea naţională.

Prima măsură de criză (semi-viral)

Din surse care au preferat să rămână anonime, am aflat că Guvernul intenţionează să schimbe stema României. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a preferat să nu dea detalii, evitând, însă, să nege veridicitatea acestui zvon. Astfel, se pare că noua stemă va înfăţişa un PREZERVATIV, şi este considerată ca fiind mult mai reprezentativă pentru situaţia şi performanţa politică actuală. Prezervativul (a cărui machetă a fost expusă iniţial în Franţa) va simboliza inflaţia, oprirea producţiei, distrugerea generaţiilor viitoare, protejarea unor capete tari şi mânjite. De asemenea, el va da populaţiei un sentiment de protecţie în timp ce aceasta va fi, în continuare, regulată.

Dar de ce să ne pese? Noi să fim sănătoşi, că boala vine.

Charlie Simpson

E doar un copil de 7 ani din UK. Care a strâns 160,000 £(aproximativ 180000 de € sau 260,000$) pentru Haiti. Mergând pe bicicletă. Știu că sunt alții care au strâns mai mult. Dar…
Vă întrebați probabil ce legătură are știrea aceasta cu Românica… NU ARE. Absolut nici o legătură.

Pentru cei care ar vedea vreo legătură, o pot face aici. Pe Orange merge. Garantat.