Strigătul unui român
Public şi eu poezie care din păcate nu ştiu cui aparţine. E găsită pe net nesemnată, dar oricum felicitări autorului chiar dacă nu este cunoscut.
Unde sunt strămoşii noştri
Ca să vină ei cu spada
Şi de ce nu, chiar cu ghioaga!
Să intre puţin în VOI,
Să vă-ntrebe, de ce noi
O ducem doar în nevoi?!
Apoi…la post negru să vă ţină,
Cel puţin o săptămână,
Să vedeţi cum e când n-ai
Bani de pâine, dar îi dai!
Fiindcă STATUL nostru cere,
De la cei fără avere,
Să plătească dări anume,
Nu contează că n-ai pâine!
Unde sunt strămoşii noştri?!
Că ne-am săturat de-ai VOŞTRİ
Care scaunele-şi ţin
Foarte strâns, cu două mâini,
Iar pe noi…ne trimit pe la vecini
Să muncim, să ne-umilim
Şi apoi ca să venim,
Dările să le plătim!
Unde sunt strămoşii noştri
Ca să vină ei cu spada
Şi de ce nu, chiar cu ghioaga!
Să intre puţin în VOI,
Să vă-ntrebe, de ce noi
O ducem doar în nevoi?!
“Mereu actuale!” sau “Domnule Antonescu, nici dumneavoastră nu sunteţi altfel!”
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu între-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, cari joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un isvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă,
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în Sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
(Mihai Eminescu – Scrisoarea a III-a, fragment)
PSD + PNL =
Blestemul lui “escu”
Mă gândeam, înainte de turul 1, că unele lucruri nu se schimbă în eterna şi fascinanta Românică. Că sunt destule premise pentru încă un “escu”, în afară de ăla de îl avem acum. De fapt, întotdeauna am avut un “escu” ca preşedinte.
Şi, dincolo de toate, mă “speriase” cel supranumit Prostănacul cu idei din ciclul comunistoid, să luam de la săraci ca să dăm la cei mai săraci.Că de la bogaţii Românicii, mucles, nici vorbă. De aia am zis că, la o adică, răul cel mai mic. Cică Băselu.
Dar, în ultima mutare în plic, nea Mircea a lăsat dracului basca roşie de o parte şi a revenit in domeniul normalului. Da, blestemul era valabil. Mircea Geoană nu poate să câştige alegerile la prezidenţiale în Românica. A înteles că, deşi a ieşit din primul tur, Crin poate. A înţeles că, oricât ar vrea PSD un prim-ministru, Klaus Johannis e neamţ. Şi poate. Şi, dincolo de partizanate naţionaliste, UDMR si cei minim 5% de votanţi de naţionalitate maghiară din ţara asta sunt o forţă stabilă şi extrem de disciplinată.
De aia, zic eu, o să avem un preşedinte fără “escu”.
“La treabă” – Adrian Păunescu
Abia mai poate omul să respire
În ţara ce-a ajuns a nimănui,
Şi cel din urmă drept la fericire
S-a şters, treptat, din amintirea lui.
Am devenit o naţiune tristă,
Ne sufocăm sub biruri, indecent,
Pensionarii nici nu mai rezistă
În cursa pentru-un biet medicament.
Politica-i o cinică minciună
În contul unui vot cu braţul frânt
Şi exponenţii-n plenuri se adună
Să nu se ţină nimeni de cuvânt.
Ce faci, pierduta noastră Românie,
Şi pentru ce, în foc de iad, mai arzi,
Când tinerilor tăi li-i dat să fie
Ori târfe, ori şomeri, ori body-guarzi?
Şi cum de rangul tău să te apropii
Cu geniile ce le naşti mereu,
Când am ajuns în coada Europii
Şi ne-au uitat şi ea şi Dumnezeu?
Cum pot dotaţii tăi să te exprime
Când cei ce drumul ţi-l conduc îi vând
La preţ de ieftine materii prime
Şi-ţi vor lua şi harta în curând.
Ascultă, ţară, disperarea noastră,
Eşti condamnată, sus, în ştreang să mori
Sub jalea roşă-galbenă-albastră,
Că singura salvare e-n valori.
Nu te baza pe mila nimănuia,
Nu mai întinde mâna ca să ceri,
Că dacă-ţi pierzi esenţa, aleluia,
Vei tot avea stăpâni, nu parteneri.
M-am săturat!
M-am săturat ca acest blog să poată fi subintitulat “antiBăsescu online”. M-am săturat să intru în subiecte mizerabile precum politica, să mă preocupe oamenii de două parale angrenaţi în acest domeniu de îmbogăţire rapidă activitate. Adevărat spunea Commodorex, dacă nu îmi place nu ar trebui să o fac. Dar dacă nu luăm atitudine… oare se poate să ajungem mai rău de atât? Înclin să cred că da. Pentru că dacă neglijăm în continuare, aceleaşi persoane imbecile vor rămâne ţinându-se cu dinţii de putere. Mi-e greaţă la gândul că nulităţi precum Udrea, Eba, Boc, Negoiţă şi alte figuri de “marcă” ar putea să rămână acolo unde sunt. Să mergem la vot… şi apoi să (re)începem să vorbim despre România.
Iubire de ţară
Nu pot spune, sunt de acord că în ultimii douăzeci de ani principiul “pleacă ai noştri, vin ai noştri” s-a aplicat fără să existe măcar o dată vreo excepţie. Mereu aceleaşi figuri demne de dispreţ îşi manifestă iubirea faţă de ţară şi de popor, dorinţa de a ne scoate la liman, de a ne vedea mai civilizaţi, trăind mai bine… Aşa trec anii şi tot aşa, unii dintre noi au început să se cam sature. Începem să ne detaşăm de noţiunile de ţară, de patrie, de mândrie naţională… Românul nu mai este român, e doar un individ soios cu gust amar în gură. Şi nici ţara nu şi-o mai iubeşte. Au iubit-o deja prea mulţi…
Românul s-a născut idiot
Este noua concluzie la care mă duce cu gândul cursa pentru prezidenţiale. Şi deşi îmi pare rău că acest blog s-a politizat peste măsură, nu mă pot opri să nu continui în aceeaşi notă. Ca atare: se dau patru candidaţi cu şanse “reale”: Traian, Mircică, Crin şi Oprescu. Sorin Oprescu. Se ia ultimul nume şi, în urma unei analize reale a şanselor, ajungem la concluzia că nu are şanse. Rămân ceilalţi trei… şi dacă aruncăm o privire peste actualele sondaje, observăm următoarele. În fruntea preferinţelor electoratului tronează mitocănia şi circul ieftin. Adică Traian Băsescu. Da, acela care se uită la Discovery şi citeşte Levantul.
Pe locul doi, Mircică. Pentru că aceia care trag sforile marionetei ştiu că orice apariţie a păpuşii în faţa naţiunii i-ar demonstra (in)capacităţile. Pe Mircea Geoană l-ar trimite la culcare şi un copil de grădiniţă cu un nivel de şmecherie foarte ridicat. Şi, Doamne ţine-mă, sunt destui în zilele noastre. Ca atare, procentajul umflat din sondaje se bazează doar pe faptul că PSD-ul, palida imagine a PCR-ului, găseşte încă susţinere. În interiorul său şi la cei nostalgici. Nostalgici după ceva ce sper să nu se mai întoarcă niciodată în România.
Crin Antonescu? Un tip care la început mi se părea un om cu suficient bun simţ, dar care s-a lăsat târât în mocirla unei curse care de mult nu mai are de-a face cu binele acestui popor. Un om a cărui singură bubă în cap este că a cam tras chiulul. Mda… Nu îndrăznesc să întreb dacă performanţele se cuantifică după timpul petrecut în prestarea muncii sau după eficienţă. Ar părea o întrebare pusă de cineva care susţine chiulangismul. Dar chiar şi aşa, nu o fi mai bine să vezi puţină eficienţă, puţină dorinţă de îndreptare şi ceva mai mult bun simţ?
Concluzia acestei analize nu se doreşte a fi veşnica întrebare “Eu cu cine votez?”. E normal ca omul să tindă spre răul cel mai mic… şi mă bucur că, în sfârşit, bunul simţ al lui Crin Antonescu a început să chiulească. Pentru că altfel nu ar avea nici o şansă în lupta cu bădărănia şi cu demagogia. Îmi pare rău, totuşi, că românul s-a născut idiot. Votaţi Traian Băsescu şi Mircea Geoană, singurele şanse de a demonstra lumii întregi ceea ce eu, deja, ştiu.
În loc de nou articol…
Aici era locul unui articol in genul în care v-aţi obişnuit pe aici. Cu ceva umor, cu ceva concret. Ca să creez un “teaser”, ceva legat de un nume grec: Elena. Mai grec de atât, nu se poate…
Nu e cazul. Pentru că Preşedintele României a ales să se lege de morţi in campania electorala.
Băsescu se scuză: Nu m-am referit la fosta soţie a lui Crin Antonescu, în confruntare.
Mai e o şansă. Dacă vreţi, urmaţi-o. Dacă nu, măcar nu deranjaţi somnul de veci. Al unei naţiuni.
P.S.
Domnule Antonescu, acceptaţi scuzele noastre. Noi l-am ales, dar nu ne reprezintă. Nu mârlănia asta…
romanicaonline
Nevermore
inexprimabil
commodorex
disapointment
lasă un comentariu