Info

Dragi cititori, recunosc că mi s-a făcut părul măciucă văzând cum “stimabilii” noștri au preferat să lase un conflict de idei să degenereze într-un scandal cu atacuri murdare. Am pornit împreună acest blog pentru cu totul alte rațiuni, cu speranța că vom reuși să curățăm măcar puțin din noroiul în care ne zbatem, nicidecum cu gândul de a îl îngroșa. De aceea, am hotărât să elimin urmele conflictului, pentru că voi, cei care ne citiți, nu sunteți atrași în acest loc pentru asemenea comportamente. Față de cei care au asistat la spectacolul grotesc oferiți de cele două părți, mă văd nevoit să cer scuze atât în numele celor doi, cât și în numele meu, rolul meu (neglijat în ultima vreme) fiind acela de temperare a spiritelor. Pentru cei care vor citi acest post și nu vor înțelege despre ce este vorba, vă rog să mă credeți pe cuvânt, nu ați pierdut absolut nimic. Pentru cei implicați, mai gândiți-vă la dedicația asta, și pe viitor rezolvați-vă problemele în particular. E mai demn de respect.

Despre valorile din România

Dragilor, dacă tot a fost adus în discuție, ieri, modul în care valorile noastre ne tratează, m-am gândit să vă prezint și reversul medaliei – modul în care ne tratăm noi valorile. Cu acordul dragului nostru Nevermore am preluat de pe blogul său un articol care mi se pare atât interesant cât și actual. Și vă întreb: de ce noi, românii, suntem mereu în război cu valorile noastre? De ce le negăm și le călcăm în picioare?

Adrian Păunescu trebuie să moară

Mi-a căzut în mână o carte de poezii a lui Adrian Păunescu. Am cumpărat-o dintr-un anticariat, cu mari sacrificii, la un preț exorbitant (așa mi se părea atunci), pe când eram student. Am răsfoit-o puțin, am recitit niște poezii pe care le știam și de care sunt îndrăgostit. Apoi am lăsat-o din mână… de fapt am pus-o la loc în bibliotecă. Am decis. O sentință definitivă și irevocabilă. Adrian Păunescu trebuie să moară. Să mai trăiască puțin și după aceea să moară. În puținul timp care i-a mai rămas să renunțe la politică și să scrie. Nimic mai mult. Să ne îmbogățească pe noi, cei care îi vom rămâne în urmă, moștenitorii lui și ai limbii române. Dar de ce trebuie să moară Adrian Păunescu? Ce crime înfiorătoare a comis ca să fie condamnat, să primească pedeapsa capitală? Una singură, dar într-atât de gravă încât pedeapsa este meritată. Tulbură liniștea divinităților izbind cu pumnii săi grei in porțile panteonului. Sub loviturile hotărâte al geniului său poetic porțile aurite au început să se întredeschidă. Dar atunci sute de bicisnici s-au repezit să le oprească deschiderea. Au reușit opintindu-se slugarnic, asudând de efortul grețos, scuipând venin prin ochii injectați și lătrături prin boturile de cerberi.

Nu vorbesc despre omul Adrian Păunescu. Nu îl cunosc. Nici despre politicianul Adrian Păunescu. Nu îl prețuiesc. Dar printre aceste negații își face loc afirmația care cântărește mult mai mult… vorbesc despre poetul Adrian Păunescu. Și poetul Adrian Păunescu trebuie să moară. Pentru că pumnii săi lovesc în porțile aurite ale eternității, ale istoriei literaturii române, fără a le putea deschide. Acestea sunt ferecate, păzite de poeții contemporani, de iluștrii necunoscuți pe care elevii din zilele noastre sunt învățați (îndobitociți) să îi considere de clasă. În manualele de literatură Adrian Păunescu nu își are locul, acest lucru trebuie să fie cunoscut tuturor. Nu ar încăpea, prea este mare, prea adânc, prea valoros pentru bazele societății pe care o creăm. Închipuiți-vă, un Păunescu, un Blaga, un Eminescu între aceleași coperți… nu, Adrian Păunescu, țara are nevoie de o generație de poeți tânără, așa cum naționala a avut nevoie de o generație tânără pentru performanțele din ultimii ani. Nu putem permite ca poetul Adrian Păunescu să se pună de-a curmezișul dezvoltării “talentelor nesecate” pe care ni le scuipă în față ordinea socială actuală. Decât după ce nu va mai fi printre noi.

Asta-i pohta ce-am pohtit-o eu

          Banatul, Moldova și Țara Românească au pus la respect Europa. Timișoara a făcut egal cu Șahtiorul, deținătoarea Cupei Uefa, Vasluiul a învins pe Omonia Nicosia – o echipă care este nu numai puternică, dar și recunoscută pentru surprizele produse în cupele europene -, iar Steaua a desființat un Motherwell pe care invidioșii îl și vedeau, de fapt,  Fatherwell. Ei bine, per total, România – Europa 7-2.

            Este o gură de oxigen, și deși s-ar putea să vă repeziți să spuneți că încă nu a început greul, dați-mi voie să vă contrazic. E important că putem să ne ridicăm capul din pământ, și să privim cu încredere și cu speranță spre săptămâna viitoare. Îi venea cuiva să creadă că Timișoara lui Jabba the Hutt (aka Marian Iancu) va pune mâna în gâtul Șahtiorului și îl va strânge de-i va scoate limba de un cot? Dacă anul trecut ar fi spus cineva că Vasluiul va deveni o echipă cu șanse suficient de mari să intre în grupele Europa League, nu ați fi zâmbit ironic? Și, la cum a terminat Steaua în genunchi campionatul trecut, se aștepta cineva să vadă o asemenea schimbare, ca cea demonstrată în meciurile cu Ujpest și în cel de azi?

            De-asta vă spun, asta este pohta ce-am pohtit-o eu. Asta mi-am dorit, o schimbarea de atitudine, o sclipire de încredere, dârzenie și dorința de a arăta că românii nu sunt chiar preș de șters bocancii. Nu sunt ridicol să cer să umilim Barcelona, Real Madrid și Liverpool, dar măcar să murim frumos, să credem în șansa noastră și să ne luptăm pentru ea. Azi chiar pot să spun zâmbind mulțumit: bravo, române!

Romanica, trezeste-te!!!

„În atenţia Procurorului General al României, Dna Laura Codruţa Kovesi

În atenţia Preşedintelui Partidului Social Democrat, Dl. Mircea Geoană

Pe data de 19 Iulie 2009, la Mamaia, în cadrul unei prezentări de modă, Dl. Radu Mazare, Primarul Constanţei, a apărut pe scenă, în faţa unui public numeros, îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist. Dl. Radu Mazăre a apărut în public însoţit fiind de fiul său, şi el îmbrăcat fiind în uniformă de soldat nazist. Cei doi au defilat, în faţa publicului, în pas nazist. Astfel Dl. Radu Mazăre nu numai că a încălcat Legea 107/2006, dar a şi instigat un minor să îi urmeze «exemplul», educându-l pe acesta să trateze legislaţia în vigoare cu dispreţ. Dl. Radu Mazăre este o persoană care deţine o funcţie publică: în această capacitate are datoria nu numai să respecte legile statului, dar să şi vegheze că ele sunt implementate.

Considerăm că în aceste condiţii, instituţiile, cărora adresăm acest protest, au datoria să ia măsurile necesare pentru ca mesajul trimis de Dl. Mazăre publicului larg să fie înţeles corect, în special de cei care acum au motive întemeiate să creadă că a purta uniforme naziste si a defila în pas de gaşcă este legal şi chiar «la modă» în România. Implicarea fiului D-lui Radu Mazăre, de către tatăl său, în acest caz, este un act de iresponsabilitate civică care trebuie tratat ca atare.

Cu stimă,
Marco Maximillian KATZ
Director MCA România – Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea
AntiSemitismului”

Sursa aici

Ioane, vino inapoi!

Joi. Zi de fotbal.

          Mai e puțin… Steaua – Ujpest. Sportul, în general, și fotbalul, în particular, pot fi ambasadori buni. Nu contează cine ne sunt reprezentanții, Steaua, Timișoara, CFR Cluj, Dinamo… acestea sunt denumiri care să facă diferențe pe plan intern. Pe plan extern…? Toți suntem români, să fim și astăzi… Hai Steaua!! Hai România!!!

          P.S. Sperăm să ca la final să fim și  mulțumiți de spectacolul fotbalistic.  Fericiți vom fi sigur. Dă, Doamne, doar ca arbitrul să nu fie….

Dragi tovarasi…

Dragii nostrii, oricat de tarzie ar fi ora si oricat de importanta ar fi ziua de maine pentru mine, tot o sa ma opresc sa spun acele cuvinte care trebuie spuse:

PRIETENI, VA MULTUMIM!!!

Pentru ca existati, pentru ca sunteti acolo, pentru ca nu vrem sa fim singurii.

Oricine are ceva de zis (intr-un mod coerent) despre Romanica noastra , e invitat sa ni se alature. Cred ca avem ceva de spus… si voi la fel…

Nu o sa ma vedeti des pe acest blog, doar sper ca atunci cand voi fii, o sa conteze. Si pentru asta, va chem pe voi, dragii nostrii, sa va alaturati, sa nu stati in umbra, viata e prea scurta pentru asta.

Las partea cu fineturile dragului nostru Nevermore, un OM care oricum urla la luna in timpul sau liber…

Spre deosebire de (din nou) excesivul nostru “inexprimabil”, eu voi incerca sa fiu liantul acestui mic si inedit proiect, pornit dintr-o gluma la ore tarzii, dar care va continua. Din cauza sau datorita voua…. asta voi o sa hotarati…

Intro

          Nu ştiu cum se face, dar mereu ideile bune vin în faţa unui pahar de vin. Sau a două… sau a unei butelii. În cazul nostru, tocmai s-a terminat a patra butelie, ca atare acest blog nu este o idee bună. Respectând progresia, este o idee fantastică, mirobolantă, nemaivăzută… şi aşa mai departe… Scuze pentru întrerupere, preastimatul coleg de beţie a încercat să mă corecteze din punct de vedere gramatical. Ceea ce înseamnă că e mai beat ca mine. Vouă, maneliştilor, nu are rost să vă explic, oricum nu aţi înţelege. Poate nici dedicaţia muzicală de la sfârşitul primului nostru post – începutul acestui blog. Şi, sperăm noi, al unei ere mai luminoase.

          Care este scopul acestui blog? Care este rolul lui? Habar nu am să vă spun acum, mai degrabă v-aş spune “opriţi pământul, vreau să cobor”. Ca o paranteză, e bun vinul ăsta franţuzesc…. În sfârşit, revenind la scopul blogului, la rolul lui… cred că este acela de a ne scuipa pe toţi în faţă. Sau între ochi, depinde unde nimereşte. Că suntem inteligenţi sau proşti, manelişti (revin, mă duc să borăsc)… sau rockeri… nu contează! Dacă trebuie să arătăm cu degetul, păi să arătăm cu degetul! Dacă e de bine, îl ridicăm în sus. Dacă e de rău – execuţie!- îl îndreptăm în jos. Asta ca să folosim modul contemporan de utilizare a degetelor (la romani era, de fapt, invers). Şi dacă vorbim de manelişti… arătăm degetul mijlociu. În consecinţă: acest blog va încerca să vă arate dacă sunteţi proşti, inteligenţi, normali sau anormali, iar nouă ne va testa uneori răbdarea, capacitatea de înţelegere a fenomenelor supranaturale de prin Românica şi/sau alte locuri pitoreşti. Şi, dacă nu le vom înţelege, ne veţi ajuta (măcar unii dintre) voi.

de Nevermore