Românica Online

Breaking news

Posted in pentru to(n)ti by inexprimabil on Octombrie 2, 2013

Gigi Becali a hotarat sa schimbe denumirea echipei in Steaua 0-4 Bucuresti, dupa primirea unui SMS cu taxa inversa de la Cristi Borcea, cu textul: „Mou. Mou-Mou. Mou-Mou. Mouuuuu. Mouuuuuuuuuuu. Mouuuuuuuuuu.”

Anunțuri

Biblia noastră cea de toate zilele…

Posted in pentru to(n)ti by inexprimabil on Aprilie 9, 2011

Distinşi miei (berbeci sau oi, după caz) ai Domnului, luaţi aminte la învăţăturile mirenilor care urmează:

În ordinea numerelor de pe tricouri: Eminescu, Creangă, popa, sfântu’ Anton. Ăştia au scris Blibia. Doamne, apără şi păzeşte!

Cu credinţă în suflet, vă pupă tata. Domnul să vă îmburde-n Rai!

Zece motive pentru care aș vrea să fiu japonez (de Ilie Pintea)

Posted in De suflet by inexprimabil on Martie 31, 2011

Ştiu, a trecut faza, era plin netu’ acu’ ceva vreme. Dar, dacă putem să ne amintim de ceva şi fără cutremure, tsunami şi alte nenorociri, vă recomand un articol.

Asta pentru a promova şi idea: Rumâne, fii mai japonez! Măcar din când în când…

Mai jos, doar enumerarea motivelor, pentru a nu vă răpi plăcerea de a citi direct la sursă articolul complet:

–         pentru Bushido, hiragana, kanji, samurai și katana

–         pentru Ceremonia Ceaiului

–         pentru muntele Fuji

–         pentru florile de cireş

–         pentru muzica lui Kitaro

–         pentru Sony și Nikon

–         pentru că japonezii au încredere în autoritățile lor

–         pentru că autoritățile lor au încredere în japonezi

–         pentru că ei au un Împărat, iar noi suntem conduși de un păcălici

–         pentru că în Japonia Boc și-ar fi făcut seppuku de mult.

Socialismul elitelor?!?

Posted in pentru to(n)ti by inexprimabil on Martie 25, 2011

Ponta. Victor Ponta. Sau, mă rog, Victor Poanta. Declaraţie: „domnul Igaş probabil că va candida în Congo pentru că acolo nu e grav dacă nu ai bacalaureatul.”

Micul Titulescu (deşi apelativul de faţă este un afront adus memoriei lui Titulescu) arată noua faţă a socialismului românesc. Conform ultimelor statistici citite de liderul socialiştilor de cumetrie, 99% dintre muncitori şi ţărani au bacalaureatul, iar peste 50% au cel puţin o facultate. Pentru că la noi, la Românica, e mare ruşinică să nu ai bacalaureatul. Cum se împacă atitudinea asta de snob intelectual cu apărarea păturilor defavorizate, numai Daciana ştie. Era să zic Dumnezeu, dar un vajnic urmaş al lui Iliescu nu poate fii decât liber cugetător.

Am zis socialism de cumetrie? Să mă explic. Distinsul snob de mai sus şi-a început ascensiunea politică pe spatele lui Ilie Sârbu, tatăl Dacianei Sârbu (pe atunci), actualmente Daciana Ponta. Are în palmares apărarea lui Ovidiu Tender, acuzat de furăciuni la nivel macro la acea vreme. A îngropat continuat toate anchetele începute de Cristian Panait (procurorul ăla sinucis, mai ţineţi minte?).

Hai, vă pupă tata, că pleacă la lupta cea mare…

Colecţionar de bonuri cerute de lege

Posted in pentru to(n)ti by inexprimabil on Iulie 26, 2010

Genialul nostru conducător, l-am numit aici pe distinsul pitic atomic căzut în cap Emil Boc, vrea să fericescă norodul cu returnarea a 0,0001% din valoarea bonurilor fiscale. Şi uite aşa devin, pe lângă colecţionar de brichete, timbre şi alte mărunţişuri, colecţionar de bonuri fiscale.

Dacă careva din distinşii cetăţeni vor să ajute la propăşirea patriei cu un camion de bonuri fiscale, aşteptăm un email (sau o fi e-mail?!) pe adresa incompetentul@gov.ro.

Pentru Emil, cu simpatie retardă, o dedicaţie de la E.M.I.L

Judecăţi (de valoare)

Posted in pentru to(n)ti by Nevermore on Iulie 24, 2010

Se spune că, încă, în România se face distincţie între puterea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească. Nu înţeleg de ce, pentru că toate sunt la fel de murdare, la fel de împovărate de inepţie şi la fel inutile bietului român.

Cu toate acestea, suntem recunoscuţi pentru optimismul nostru care frizează ridicolul şi pentru luarea în râs a oricărei situaţii care nu ne este convenabilă. Poate de aceea merg lucrurile prost în ţara asta, pentru că încă nu ne-a ajuns cuţitul la os… unora dintre noi.

Cei cărora, însă, le-a ajuns morcovul prin unele locuri, reacţionează, şi vă mărturisesc că o fac al dracului de bine, exact după chipul şi asemănarea puterilor acestui stat. Uneori, împotriva focului lupţi cu foc. Iar în România actuală, împotriva prostiei trebuie, probabil, luptat cu prostie. Sau cererea de chemare în judecată prezentată mai jos este, de fapt, exact modelul de acţiune judecătorească care se potriveşte ca o mănuşă pregătirii şi cinstei de care dau dovadă magistraţii noştri. Pentru că la procesele importante are grijă să îi mediteze partidul de guvernământ… sau cine are interesul mai mare.

(Rugăm a se citi cu zoom)

Aniversare

Posted in De suflet by Nevermore on Iulie 20, 2010

Nu voi face niciun fel de supoziţie, probabil voi urmări doar, pentru scurtă vreme, canalele de televiziune ca să îmi satisfac curiozitatea. Se va vorbi, oare despre un 20 iulie 1943? Se va aminti poporului că una dintre cele mai mari valori literare pe care le are îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere? Dacă este cineva care doreşte să pună la bătaie o sticlă de whiskey, eu aş pune pariu că nu. Adrian Păunescu, poetul, a fost eclipsat şi aruncat cu neglijenţă, în umbra unui om politic cu acelaşi nume şi, mai nou, a bolnavului Adrian Păunescu.

Dacă mă întrebaţi pe mine, nu i-aş ura “La mulţi ani!” niciuneia dintre cele trei entităţi. Bolnavului i-aş spune “însănătoşire grabnică”, dacă ar fi posibil. Omului politic probabil i-aş trage o înjurătură, atât pentru realizări, dar mai ales pentru coborârea poetului în noroaiele care nu ar fi trebuit să îl păteze. Iar în faţa poetului nu aş putea decât să fac o plecăciune. Nu poţi să spui “La mulţi ani!” unei sclipiri de geniu, o sclipire care oricum va dăinui veşnic în literatura română.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii, din nefericire, că poporul român are o meteahnă anume, aceea de a îşi terfeli valorile, de a le călca în picioare şi a le arunca în braţele mizeriei cât sunt în viaţă, pentru ca apoi, după moarte, să le ridice statui şi osanale. Nu este tocmai cazul lui Adrian Păunescu, recunoscut de pe acum ca fiind cel mai prolific şi cel mai mare poet contemporan. Dar chiar şi aşa, tot cred că românul este ocupat cu alte lucruri, ceva mai mărunte, ceva mai telurice, ceva mai personale decât să îl mai intereseze aniversarea unui “biet artist”.

Aş îndrăzni să spun chiar că îmi pare rău că Adrian Păunescu nu este o blondă cu buze groase şi cu ţâţele scoase pe afară, prestatoare de activităţi pornografice prin culisele vreunei televiziuni sau prin dormitoarele vreunor magnaţi, moguli sau alte specii şi subspecii de oameni cu putere în media. Pentru că, dacă Poetul ar fi fost poetă, dacă ar fi avut atributele necesare înflăcărării maselor de bărbaţi îndobitociţi, ar fi avut parte, cu siguranţă, şi de un loc în manualele de literatură după care cică se învaţă prin şcoli.

Cum nu este cazul, nu ne rămâne decât ca noi, cei care ne mai amintim din când în când de poezie şi de valoare, să ne ridicăm pălăria şi să îi urăm numai ce îşi doreşte dânsul. Şi să privim cu regret cum flacăra unei vieţi pâlpâie, din ce în ce mai slab, urmând să se stingă, lăsând una din puţinele valori pe care le mai avem să părăsească scena.

România şi instituţia deţinutului politic. 2010.

Posted in pentru to(n)ti by Nevermore on Iulie 19, 2010

Se pare că în România, în curând, până şi dreptul la vacanţă va fi suspendat prin lege. Ca să o iau înaintea unei asemenea iniţiative legislative, mi-am întrerupt vacanţa pentru a exprima o părere asupra anumitor evenimente care sunt în măsură să atragă consecinţe inimaginabil de hilare.

Anul 2010 ne-a adus, pe lângă tăieri de salarii şi majorări ale TVA-ului, reînvierea unei “instituţii” despre care nu s-a mai pomenit de multă vreme. Aceea a deţinutului politic. În principiu, această “specie” de deţinut este caracterizată printr-o suferinţă acută, îndurată undeva în beciurile vreunei Securităţi, sau a unei închisori. Suferinţele pot avea natură fizică, psihică sau sufletească. În anumite cazuri, regimul de detenţie este înlocuit prin plasarea într-un domiciliu forţat – o minciună pe care şi-o poate confecţiona cel în cauză, ca să simtă cât de puţin parfumul unei libertăţi închipuite.

Moda ridicării opozanţilor unui regim (de obicei totalitar) şi cadorisirea lor cu ani grei de detenţie, cu trimiterea la canale sau în tabere de muncă a apărut încă din ’45, dar după Revoluţia din 1989 părea că va fi aruncată în uitare – după acel decembrie sângeros România pornise cu paşi nesiguri pe drumul capitalismului, devenind ceea ce este astăzi: o ţară relativ liberă şi relativ democrată.

Până când, această relativitate a fost zguduită de arestarea unui patron de televiziune, unul din principalii vinovaţi pentru îndobitocirea poporului român cu ajutorul televizorului – părintele cazului Elodia, născătorul emisiunilor senzaţionale de după miezul nopţii în care un spiritist… sau, mai exact, şarlatan medium îi spune nevestei de câte ori a înşelat-o soţul, sau bătrânei credule şi lovite de scleroză unde şi-a pus ochelarii, sau cine ştie cărei alte persoane de ce anume boli suferă, a suferit sau va suferi.

Ei… şi de parcă toate prin care trece nu erau suficiente pentru ca poporul acesta să aibă de ce să se ruşineze, în ultimele zile s-a avansat o idee care ar putea concura cu succes la primul loc într-un campionat mondial numit, pentru cei mai sensibili, “Nesimţitul anului”. Anume: Dan Diaconescu este cel mai tânăr deţinut politic din România.

Nu m-am răsucit în groapă, dar dacă aş fi fost acolo cu siguranţă aş fi făcut-o. Să ne înţelegem: unui Noica nu îi poate fi alăturat orice vierme. Şi, pentru cultura altora, unul singur este evreul care l-a aflat pe Dumnezeu între cei patru pereţi ai unei celule. Vorbăria goală a patronului de televiziune, cum că în detenţie a învăţat să se roage şi că acum înţelege cine este Dumnezeu, nu arată decât convingerea lui că manelele pe care le emana OTV-ul în eter şi-au atins scopul: îndobitocirea românului şi înstrăinarea sa de raţiune. Ca să nu adaug că sunt sigur că o asemenea strategie poartă marca Becali, nicidecum să facă vreo referire sensibilă şi mustind de cultură la bietul Steinhardt.

Concluzie: sunt două alternative, ne prăpădim de râs că, într-o societate pe care ne încăpăţânăm să nu o considerăm bananieră, Dan Diaconescu se declară deţinut politic, sau ne îngreţoşăm văzând cum suferinţa unor Oameni este pătată de apariţia unui individ care a “combătut” regimul băsescian, la început cu propagandă pro-pedelistă şi favorabilă Preşedintelui, iar mai apoi cu manele. Sau, singura urmă de adevăr din cazul inventatului deţinut politic Diaconescu este că şefului statului nu i-au plăcut manelele primite cu dedicaţie…

Mănăstirile rupestre din România

Posted in De toate by inexprimabil on Iulie 16, 2010

Un articol interesant de pe România Pozitivă.